Miresme de mistere cad pe frunte
Ca ochiul minții harnic să le vadă
Furam un ghiocel de prin livadă
Speranță timpuri când să se încrunte.

Că viața duhurile ni le pradă
În poezii mărețe ori mărunte
Și simt că urc sisific piatra-n munte
Oricât o sui, făcută e să cadă.

Corola albă, scrisă a nădejdii
De tinerețe verde poartă-n vrej
Lumina cu-ntunericu-n vârtej
Se vând în ale traiului primejdii.

La numărat de îngeri printre inimi
Mi-s anii încă-n viețuire minimi.